Va place sa interpretati texte? Va invit....

Praf de stele -
Visele mele,
Norii plumburii -
Ganduri cenusii.

In alb si negru,
Peisaj celebru.
Adanc mister,
Miros de eter,
Un trandafir ofilit.
Bun-venit!

Despre muzica

Ce ne face ceea ce suntem? Oamenii pe care ii intalnim, experienele vietii cotidiene, cartile pe care le citim, muzica pe care o ascultam...
Astazi ma voi opri asupra muzicii. In unele cazuri adoram sunetele melodiase care ne dau o stare de bine, alteori mesajul ce reiese din versurile unor piese, iar alteori interpretarea.
Nu stiu daca exista multi fani ai muzicii de fanfara, dar eu ma numar printre cei mai infocati dintre ei. Marsurile, in primul rand, imi creeaza o stare speciala, pe care nu o pot explica.
Apoi, in ceea ce priveste muzica clasica, recomand oricui sa asculte "Conquest of Paradise" - Vangelis sau "Primavara" din "Anotimpurile" lui Vivaldi.
Am cateva "slabiciuni" si cand vine vorba de artisi precum Andrea Bocelli, Edith Piaf sau Patricia Kass.
De asemenea, Smokie, Queen sau Grupo Compay Segundo. Si, nu in ultimul rand, Laura Stoica.
Mais, j'attend des recommandations... A tout a l'heur!

Despre trecut si viitor

Pentru mine, oamenii se impart in doua categorii. Nu buni sau rai, nici frumosi sau urati, nici saraci sau bogati. Nu. Pentru mine se impart in oameni pentru care viata este o insiruire de zile de maine si oameni pentru care viata este o insiruire de zile de ieri.
Cred ca este aproape imjposibil sa traiesti in prezent. Fara amintiri si fara sperante.
Si atunci poti fi atras in capcana, impiedicandu-te in radacinile iesite la suprafata ale amintitirilor, sau poti cadea intr-o alta capcana lasandu-te prins in mrejele viitorului.
Nu stiu care varianta este mai onorabila, sau daca este vreuna.
Poti vedea trecutul ca fiind o zgribturoaica din basme, ce te-a intemnitat pentru vecie si din mainile careia nu poti scapa prin niciun mijloc, si viitorul ca fiind una dintre preafrumoasele iele despre care se spune ca te ademenesc fara a-ti lasa macar o sansa de a rezista farmecelor lor si ca, odata ce le-ai vazut, nu vei mai putea fi vreodata ceea ce ai fost.
Totusi, avem libertatea de a alege. Nici o varianta, nici cealalta nu va fi cea salvatoare. Dar va fi alegerea care va face diferenta, poate singura care va conta. Destin? Fatalitate?

Dezvaluiri...

Ma intreb uneori ce mai face doamna B. Oare cum o mai duce? Poate locuieste in acelasi bloc, sau poate ca mai merge inca la serviciu, oricare ar fi acesta, sau poate ca... Doamna B. mi-a fost profesoara de franceza timp de 8 ani. A fost cea care mi-a transimis dragostea si respectul pentru cultura franceza. Dar a fost mult mai mult decat atat. Pentru ca in acesti opt ani o intalneam aproape zilnic. Doamna B. ne-a vazut crescand, pe mine si pe colegii mei. Si indraznesc sa cred ca ne iubea. Si noi o iubeam pe dumneaei. Pentru felul in care avea grija de noi, ca o a doua mama; pentru felul in care ne asculta si ne dadea sfaturi. Pentru ca impunea respect fara sa isi piarda jovialitatea si simtul umorului.
Da, pot afirma ca doamna B. a fost una dintre acele persoane care mi-au influentat viata, poate fara sa isi dea seama, dar carora niciodata nu le-am multumit.
Oare de ce nu le putem spune persoanelor de langa noi ca le apreciem, ca le iubim sau chiar ca nu ne simtim comfortabil in prezenta lor? Oricare ar fi sentimentul cae ne incearca, multi dintre noi pur si simplu nu pot fi deschisi.
Eu incerc sa imi repar greselile. Va multumesc doamna B., ati avut un rol important in evolutia mea ca persoana. Va voi pastra mereu in gandul si in rugaciunile mele!
Cu dragoste si respect, indragostita de viata, Lori

La multi ani!

http://www.cerculpoetilor.net/media/1iunie/index.htm
Pentru copilul care se afla in fiecare dintre noi....

Amintiri

Ciudat fenomen, amintirea. Te napadeste cand nu esti pregatit, trista sau vesela... Obiecte sau situatii cotidiene, cu care esti atat de obisnuit, iti amintesc, dintr-o data, de o alta etapa, de o alta viata.
Personal, deseori devin nostalgica. Surprinzator, as spune, avand in vedere firea mea nu tocmai optimista, amintirile care vin singure, fara ca eu sa le evoc, sunt cele ale unor perioade fericite. Chiar daca atunci nu imi dadeam seama de asta. Sau poate tocmai de aceea. Subconsitentul vrea sa imi arate partea roz a vietii. Numai ca nu prea reuseste. Pentru ca amitirea bucuriilor trecute accentueaza, prin comparatie, nefericirile prezente.
Pentru mine amitirile sunt un fel de pasiune. Sau, mai bine spus, un fel de drog. In prima faza, ma inveselesc si imi dau forta de a merge mai departe, dar, dupa putinele momente de euforie, ma intristeaza mai mult, tocmai din motivul mai sus amintit. Si, in ultimul statiu al avalansei de sentimente declansate, ma simt atat de obosita... Ca acum.
Dar acele putine momente merita. Si imi permit sa mi le acord.

Despre OAMENI mari

Aseara am vazut maretia. Caci maretia nu numai se simte, ci se vede, se miroase, se aude. Oamenii mari expira maretie, pentru ca aceasta sa fie accesibila si celorlalti. Generozitate. Iata cuvantul! In rest, tacere. Admiratia si respectul se exprima mult mai bine prin privire decat prin vorbe. It feels good. Sa vezi ca astfel de oameni exista, ca adevarata lor fata este mai presus de imaginea pe care vor sa si-o creeze. De cele mai multe ori, lucrurile stau invers. Sensibilitate, inteligenta, finete, frumusete fizica si spirituala. Sclipire. Maretie. Ii multumesc unui mare artist, unui mare om.
Va multumesc, doamna E. P.!